ISTORIA PARFUMURILOR
INTRODUCERE
Cuvântul parfum, folosit în zilele noastre, provine din latinescul “per fumus”(prin fum), sugerând faptul că primele parfumuri erau mirosuri plăcute obținute prin arderea lemnului sau a diferitelor ierburi.
Din cele mai vechi timpuri omul a considerat fumul plăcut mirositor o cale de a-și manifesta recunoștința față de divinitate. De aici a început ritualul cu arderea tămâiei, un nume generic pentru amestecurile de boabe de rășini, uneori provenind de la plante diferite.
Aparțînând templelor, pentru început, apoi elitei sociale o vreme îndelungată, parfumurilor le-au trebuit mii de ani pentru a ajunge, în epoca noastră, un articol cotidian și popular, indispensabil omului modern.
GROTELE DE LA TASSILI
Reprezentările feminine din grotele de la Tassili, realizate acum 10.000 ani, poartă coroane de flori pe cap. Nu putem ști ce flori împodobeau patul femeilor de atunci, dar putem fi siguri că acele flori erau purtătoare de parfumuri și că, deci, omul luase cunoștință de existența lor și le conferise deja un rol estetic.
EGIPTUL ANTIC
În Antichitate, cea mai bogată tradiție în domeniul parfumeriei și al cosmeticii a avut-o Egiptul. Încă din timpul primei dinastii, cu aprox. 5000 de ani î.e.n., exista preocuparea pentru realizarea unor produse odorante, parfumurile fiind asociate în credința de atunci cu nemurirea. Dovadă stau numeroasele vase de alabastru care au conținut unguente ce emanau parfum descoperite în mormintele regilor și faraonilor.
Tehnica macerației în grăsimi animale sau vegetale a balsamurilor, rezinelor și lemnelor odorante era bine cunoscută, alături de care practicau și extracția prin presare din flori și fructe. Dovadă stă basorelieful păstrat în muzeul din Torino, prezentând extracția parfumului florilor de crin.
Cea mai veche rețetă cunoscută este cea înscrisă pe peretele laboratorului din templul lui Horus din Edfu. Rețeta de la Edfu, veche de peste 2000 de ani, este a unui parfum dedicat zeităților cerului și zeiței iubirii, Hator. El se compune din busuioc, rădăcină de calamus, rezină de fistic, smirnă, un lemn odorant și alte odorante neidentificate, macerate în vin tare.
Regina Cleopatra a fost autoarea unui tratat, cunoscut în Antichitate sub numele de “Kosmetikon”, primul de acest fel, în care cunoștintele cosmetice ale vremii erau îmbinate cu cele alchimice.
POPORUL EVREU
Multe dintre cunoștințele vremii au fost păstrate de evrei. Vechiul Testament conține numeroase informații cu privire la odorantele cunoscute și folosite în acele vremuri. Astfel, aflăm că asirienii foloseau scorțișoară, șofran, nard (o specie de valeriană), tămâie și multe alte mirodenii.
Regina din Seba (circa 1000 î.e.n), care a venit din Etiopia la curtea regelui Solomon în Ierusalim auzind de marea sa înțelepciune, i-a adus în dar regelui o mare cantitate de rășini odorante.
INDIA
India era recunoscută ca o sursă de materii prime odorante și parfumuri prețioase. Cărțile vedice descriu numeroase cosmetice și parfumuri utilizate, mai ales în cadrul ceremoniilor religioase. Se fac referiri la iasomie, flori de lotus, trandafiri, zambile, narcise, violete, lemn de santal, rășină benzoică, vetiver și mosc.
CHINA ANTICĂ
În China aromele și uleiurile parfumate erau cunoscute și prețuite. Arderea unor balsamuri în timpul ceremoniilor este menționată de Confucius (sec. VI î.e.n).
Chinezii au fost primii care au cunoscut și folosit moscul, atât ca remediu, cât și ca odorant. China a contribuit la răspândirea unor materii prime odorante în alte părți ale lumii.
GRECIA ANTICĂ
Teofrast este, probabil, primul scriitor al Greciei Antice care se ocupa de parfumerie. În sec. IV î.Hr., în lucrarea “Istoria naturală”, el relatează cunoștințele grecilor despre parfumuri, care se obțineau prin macerarea materialului odorant în ulei, grăsime animală sau vin. Este menționată și tehnica suprapunerii petalelor de trandafir peste straturi succesive de semințe de susan.
Din această lucrare aflăm faptul că grecii cunoșteau parfumurile compuse, diferite de parfumurile florale, realizate prin amestecarea mai multor materii prime odorante. Sunt descrise parfumurile compuse, celebre în acele vremuri, cum ar fi cel numit Megaleion, pe bază de rășini arse, scorțișoară și mir, sau cel numit Egiptean, realizat din multiple ingrediente.
Interesant este faptul că grecii aveau cunoștințe despre fixatori, practicând fixarea parfumurilor cu ajutorul rășinilor și balsamurilor. Cunoșteau de asemenea rolul negativ pe care îl aveau lumina și căldura asupra parfumurilor.
ROMA ANTICĂ
Romanii au fost influențați în arta lor de greci, egipteni și cartaginezi, la care au adăugat propria experiență. Ei au pus în circulație termeni ca: parfum, aromă, miros și olfacție. De asemenea cunoșteau și preparau unguente solide, parfumuri lichide și sub formă de pudre.
Unguentele parfumate aveau, în general, o parfumare simplă, realizată cu un singur component. Parfumurile lichide erau realizate din flori, mirodenii, rezinoide și balsamuri prin tehnica cunoscută de la greci, constând în macerarea odorantelor în ulei de măsline, susan sau in. Realizau compoziții complexe care sugerau buchete florale moderne. Ele erau apanajul exponenților înaltei societăți.
EPOCA TIMPURIE
În primele secole ale erei noastre o însemnată contribuție la obținerea și utilizarea odorantelor și aromatizantelor o au arabii, moștenitorii tehnicii de distilare cunoscute de asirieni. Fără să cunoască bazele teoretice ale distilării, arabii obțin, pe această cale, din produse aromatice naturale, numeroase uleiuri volatile.
Numele lui Avicenna este puternic legat de tehnica de obținere a uleiurilor volatile prin antrenarea cu vapori de apă. Pe această cale se obținea apa de roze, reprezentând apa de antrenare cu vapori a petalelor de trandafir.
EVUL MEDIU
Contactul cu Orientul în timpul cruciadelor reînvie în Europa interesul pentru parfumuri și arome. Apa de roze ajunge un articol de preț al schimburilor comerciale cu Orientul. Spania, datorită influențelor arabe, a fost prima țară europeană în care apar manufacturi de parfumuri. După îndepărtarea ocupației maure din sudul Spaniei, parfumierii arabi obțin concesiunea de a rămâne pe teritoriul lor și de a păstra secretul asupra formulelor.
Treptat, experiența spaniolilor în domeniul parfumurilor pătrunde în sudul Franței, clima de aici conferind condiții prielnice pentru dezvoltarea unei surse proprii de materii prime, care a dus la întemeierea unei industrii de produse odorante, prosperă și astăzi.
În jurul anului 1200, o lege recunoaște în Franța îndeletnicirea de parfumier. Sub protecție regală, această preocupare cunoaște în Franța o înflorire nebănuită.
Primul progres real în formularea parfumurilor și în tehnologia de obținere a materiilor prime s-a făcut atunci când s-a introdus alcoolul ca vehicul pentru parfumuri și când a crescut aportul uleiurilor esențiale. Primul parfum alcoolic a fost renumita Apă de Ungaria, cunoscută din 1370. Acest parfum a deținut supremația în Europa timp de cinci secole.
RENAȘTEREA ȘI ILUMINISMUL
Sec. XVII-XVIII reprezintă perioada de înflorire franceză a parfumeriei. Acum apare prima apă florală autentică – apa de flori de portocal – introdusă de ducesa de Nerola, de unde și numele ei de Apă de Neroli.
Apar în această perioadă și Apa de colonie sau Aqua Admirabilia folosită de Napoleon.
În sec. al XVIII-lea, la Grasse, începe prelucrarea industrială a uleiurilor volatile, prin distilare din plantele cultivate, sudul Franței devenind capitala naturală a culturilor florale pentru parfumuri.
EPOCA MODERNĂ
Anul 1882 este anul în care primul odorant de sinteză este introdus într-o formulă de parfum. Cumarina, realizată nu cu mult timp înainte, pe cale sintetică, devine baza pentru parfumul Fougere Royale. Din acest moment interesul industriei chimice pentru odorantele sintetice va crește, domeniul cunoscând o dezvoltare fără egal. Fiecare nou odorant sintetizat a dus la apariția stilului modern, caracterizat prin fantezie, imaginație liberă, complexitate a formulelor care au generat și complexitatea impresiei olfactive.
“Nu există eleganță fără parfum, este accesoriul nevăzut, sublim și de neuitat. Își anunță sosirea și-și prelungește prezența după ce ai plecat.”
Coco Chanel